Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman

Arderea miriştilor

18-iul.-2022 19:07

Arderea miriștilor provoacă multe efecte negative solului precum:

  • prin arderea resturilor vegetale, se distruge microfauna folositoare de la suprafaţa solului; odata cu distrugerea patogenilor se vor distruge si micro/macro organismele indispensabile vietii solului;
  • pierderea aproape completa a rezervei de ingrasamant organic pe care resturile vegetale o aduc solului;
  • arderea miriştilor este dăunătoare mediului, deoarece determină poluarea aerului prin fumul rezultat , sărăceşte solul de materie organica;
  • distrugerea faunei prezente in zona;

Un alt efect negativ al arderilor îl reprezintă evaporarea apei din stratul superior al solului, de asemenea, prin crăpăturile rezultate se va pierde şi apa din adâncime.

Pe langa pierderile economice ale proprietarilor acestor terenuri, ecologiștii au demonstrat si argumentat faptul că în urma incendiilor cel mai mult suferă stratul de sol fertil in care arde substanța organică, se distruge microflora și insectele folositoare, iar pentru restabilire este necesară o perioadă foarte îndelungată.

Un pericol destul de mare prezintă incendierea miriștii în apropierea pădurilor, culturilor agricole, plantatii, constructii, depozite si alte vecinatati.